scoala-romano-britanica-a-lansat-Ghidul-pentru-invatatori-care-inspira

„Ghidul pentru învățătorii care inspiră” – ediția I este primul instrument de planificare, implementare si evaluare a curriculumului integrat aferent clasei pregătitoare, destinat învățătorilor din România.

Ghidul reprezintă un set de indicatori de rezultat, ce asigură implementarea principiului „nici un copil lăsat în urmă”. Învățătorii au la dispoziție, gratuit, un set complet de indicatori semestriali și anuali, ce îi pot ghida în monitorizarea progresului individual al elevilor proprii. „Ghidul a fost gândit ca un instrument care să ajute cadrele didactice în desfăşurarea nobilei meserii pe care şi-au ales-o. Este, concret, un curriculum integrat pentru clasa pregătitoare, ce atinge toate aspectele activităţii didactice: proiectare, implementare şi evaluare”, declară Cristina Catană-Bucă (foto), preşedinta Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă (ARTI), fondatoarea Şcolii Româno-Britanice din Craiova.

Școala Româno-Britanică este un proiect al Asociației Române a Tinerilor cu Inițiativă, ce face parte din Programul Național de Creștere a Calității Educaționale, lansat în 2016. ARTI este o asociație non-profit, ce activează de 15 ani. A derulat peste 300 de proiecte, cu 10.000 de beneficiari direcți finali.

Srusa: angajatorulmeu.ro

2018-06-14T11:08:09+00:00